Acţiuni de control desfăşurate în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt    

23.12.2024  

Acţiuni de control desfăşurate în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt    

Acțiunile de control ale inspectorilor sanitari veterinari au continuat în scopul prevenirii apariţiei îmbolnăvirilor la om în urma consumului de alimente în perioada Sărbătorilor de iarnă, precum şi în scopul prevenirii răspândirii Pestei Porcine Africane, astfel că în perioada 12.12.-22.12.2024, inspectorii din cadrul DSVSA Olt au efectuat un număr de 141 controale oficiale, care au urmărit modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peste, oua) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final.

Pentru abaterile de la normele sanitare veterinare au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale conform H.G. 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 100.000 lei la unități de tip supermarket și 6 avertismente conform OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare la supermarketuri și magazine alimentare. Printre neconformitățile constatate, au fost :

– depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare ;

– supraaglomerarea spațiilor de depozitare ;

– manipularea produselor alimentare fără respectarea normelor de igienă ;

– lipsa verificării stării de sănătate a personalului lucrător, lipsa echipamentului de lucru.

DSVSA Olt recomandă consumatorilor să se aprovizioneze cu produse alimentare specifice acestei perioade, cu carne de porc şi produse din came de porc numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, astfel având certitudinea că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică .

Este interzisă comercializarea produselor alimentare în spații improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar sau în sistem de vânzare stradal și nu recomandăm consumatorilor să achiziționeze produsele specifice acestei perioade din astfel de locuri.

De la începutul lunii decembrie până la data de 22.12.2024 au fost efectuate, în cadrul  celor cinci circumscripții sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale de pe raza județului Olt, respectiv cele din Slatina (în cadrul Pieței Agroalimentare Zahana și Pieței Agroalimentare Frații Buzești), din Caracal, Corabia, Balș și Drăgănești Olt, un număr de 395 examene trichineloscopice. Până la această dată nu au fost probe pozitive.

În cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publică, consumatorii sunt rugaţi să sune la telefonul 0372735838; fax 0249416726 –  DSVSA Olt.

 DIRECTOR EXECUTIV,   

DR.BOLBOREA VERONEL